Și arbitrii fac parte din joc,chiar dacă nu sunt actorii principali. Mai mereu înjurați, foarte rar aplaudați, arbitrii sunt tot oameni, cu trăiri și sentimente.
Cum am devenit arbitru?
De la vârsta de 14 ani am fost atras de meseria celui pe care spectatorii îl numeau “Centralul”. Așa a început totul. Mi-a plăcut încă din prima. Nimic nu este perfect. De la această activitate aștept să-mi transforme potențialul, pe care cred că îl am, într-un lucru real.
Arbitrii sunt des înjurați. Nu promovez acest tip de comportament,deoarece sunt și copii prezenți la meci, iar sportul nu instigă niciodată la violență. Injuriile,violența de care dau dovadă unii spectatori, indiferent de ligă, sport sunt de părere că ajută echipa, dar e contrariul. Ca arbitru am întâlnit jucători și întâlnesc în continuare, care nu susțin astfel de comportamente, ci se opun. Sportul este un “Spectacol” frumos, deschis publicului larg, care promovează colectivul, dar și un stil de viață sănătos. Nu voi scrie mai mult pentru că-mi doresc interacțiunea cu voi, cititorii.
Voi, cei ce citiți acest articol, ce părere aveți despre viața din peluză?
Cum trebuie să fie?
Că fluieră,arbitrii nu sunt deloc dezavuați. Dimpotrivă,sunt înnobilați cu titlul de cavaleri.
