Azi dorim sa abordam subiectul “jocului pe fals”, cum se spune pe scurt atunci cand un jucator joaca pe legitimatia altui jucator. Nu stim cat sunt de rare, sau cat sunt de dese aceste intamplari in fotbalul mic, dar cu siguranta inca unii conducatori recurg la astfel de practici mincinoase si periculoase. Mincinoase pentru ca practic este o minciuna, sa nu spunem inselaciune, sa folosesti un jucator pe legitimatia altui jucator care poate nici nu este prezent la meci.
Rolul nostru nu este doar acela de a prezenta un rezultat, un interviu, o stire despre fotbalul amator. Dorim ca prin site-ul nostru sa prezentam periodic diverse probleme pentru a veni in ajutorul celor care sunt implicati in fotbalul amator, de la jucatori, antrenori pina la conducatori.
Jocul pe fals si pericolele substituirii identitatii jucatorilor
Periculozitatea de a utiliza intr-un joc de fotbal un jucator “pe fals” este legata de faptul ca acel jucator nu evolueaza pe vizita lui medicala. Iar regulamentul spune, printre altele, ca pentru ca un jucator sa poata evolua intr-un meci de fotbal trebuie sa aiba in legitimatie o viza medicala aplicata de un medic sportiv.
Nu mai vorbim despre spiritul de Fair Play, atat de intens promovat de forurile care organizeaza competitiile sportive. Ce inseamna, de fapt, jocul “pe fals”? Cat de mult te poti bucura cand ai castigat o partida, stiind ca le-ai furat jucatorilor echipei adverse primele de joc, cele 3 puncte, poate chiar i-ai retrogradat, folosind un jucator care nu avea dreptul sa joace in echipa ta?
Merita riscul?
Oare cei care folosesc astfel de practici nu se gandesc ce consecinte vor avea daca acel jucator introdus in teren pe legitimatia altui jucator va suferi pe teren din punct de vedere medical, sau mai rau, va deceda? Acei conducatori care semneaza raportul arbitrului, un act oficial, stiu ca raspund, chiar si penal, pentru ceea ce trec in acel raport? Merita, oare, riscul acesta?