Ajuns la frumoasa vârstă de 30 ani, târgumureșeanul Sas Daniel, bifează prima experiență ca și antrenor al unei grupe de copii alegând clubul CS Viitorul Ungheni. Contactat, acesta ne-a declarat că în urmă cu aproximativ 3 săptămâni a primit o ofertă de la domnul profesor Duran (n.r. Cristian Duran, președintele CS Viitorul Ungheni) de a antrena o grupă de copii de la clubul dânsului, acceptând-o pe loc fără a mă gândi prea mult la ea. Mi-a plăcut ideea de antrenorat și îmi doresc de ceva vreme această cale. Mi-a fost repartizată o grupă mixtă cu 16-17 copii născuți între anii 2007-2008-2009 pe care îi antrenez pe terenul sintetic din comuna Cristești și despre care pot spune că sunt într-un stadiu avansat” a declarat emoţionat antrenorul Sas Daniel, aflat la primul interviu din ipostaza actuală, adăugand că micii fotbaliști “sunt înscriși în campionatul Under 13 care a început exact în urmă cu 3 săptămâni. Dacă în prima săptămână mi-a fost mai greu fiindcă nu îi cunoșteam pe băieți şi am decis ca la prima etapă de campionat să stea pe bancă domnul profesor Duran, la celelalte două etape am stat eu pe bancă și am un bilanț pozitiv de 2 victorii din 2 partide. Clubul CS Viitorul Ungheni la acest nivel nu își propune neapărat performanța, ci doar să inițieze tinerii în tainele fotbalului, sper să încheiem actuala ediție de campionat cu o clasare cât mai bună” a încheiat tânărul tehnician aflat la prima experienţă antrenorală cu tinerii.
În încheiere, tânărul antrenor deținător al licenței categoria C a ținut să îi mulțumească profesorului Cristian Duran pentru oferta făcută,dar și pentru încrederea conferită, dar și colegilor antrenori de la clubul sportiv Viitorul Ungheni și nu în ultimul rând părinţilor pentru implicare.
Sursa foto Arhiva facebook CS Viitorul Ungheni