România a debutat cu o victorie la turneul de old boys din localitatea turcă, Ordu, împotriva naționalei similare a Bulgariei cu scorul de 8 – 1. Cu Darius Miclea titular in mijlocul liniei noastre mediene și implicat în dueluri grele cu adversari, România a atacat în valuri fără a oferi prea multe oportunități ofensive adversarilor și a deschis scorul în minutul 18. La 3 minute după deschiderea scorului, arbitri partidei oferă jucătorilor o bine meritată pauză de hidratare la finalul căreia își face apariția în teren și mureșeanul Romulus Miclea. Minutul 28 consemnează și al doilea gol pentru naționala noastră dintr-o centrare plecată de la târgumureșeanul Romulus Miclea,, iar după alte 4 minute, România mărește diferența la 3-0. În minutul 36 se consemnează un lob semnat de Romulus Miclea peste portarul bulgar, dar care nu își atinge ținta. Finalul primei reprize îi prinde pe amândoi mureșeni în teren și România mai punctează încă o dată pentru scorul pauzei, 4-0.
În mitanul secund, România reduce puțin intensitatea atacurilor sale, dar cu toate astea mai punctează în minutul 65, 76, 78 , 84, trei dintre reușite fiind semnate de târgumureșeanul Romulus Miclea din ipostaza de fundaș dreaptă aducându-ne aminte de incursiunile sale în forță de acum câțiva anii de sub tricoul Politehnica Iași din Liga 1. Spre finalul partidei și adversari reduc din diferență prin reușita lor din minutul 88. Joc excelent pe toate compartimentele pentru naționala noastră care de abia în minutul 77 este luată prin surprindere de adversari la o ieșire eronată a apărătorilor noștri la outside, iar Darius Miclea își oprește adversarul din postura de ultim apărător cu prețul unui cartonaș galben primit.
“Ma bucur pentru amândoi. Profesioniști adevărați care merita să facă parte din naționala României! Le doresc să ajungă cât mai departe în competiție și de ce, să o câștige!” a declarar Cristian Porav, fost coleg la defuncta ASA Tirgu Mures a celor doi tirgumureseni convocati. Si Rareș Vîrtic, colegul de club a lui Romulus Miclea la Academica, ne-a declarat despre debutul celor doi mureseni “că a urmărit cu intensitate partida până când a intrat Romi (n.r Romulus Miclea) pe teren fiindcă a trebuit să iasă la antrenament, însă imediat după încheierea acestuia m-am interesat de rezultatul final al partidei.Suntem alături de el și ne mândrim de reușitele lui cu care e golgheterul turneului după primele jocuri” a opiniat aceste legat de debutului targumuresenilor la echipa nationala de old boys.
Liga4.ro vă v-a ține la curent în exclusivitate în format text cu evoluția jucătorilor naționalei de old boys a României, însă îi puteți urmări pe componenți naționalei noastre prin intermediului aplicației de facebook a postului tv turcesc TV52.
