Echipa Suporter FCM 1950 Bacău, liderul la zi din liga 4 seria Bacău anunţă pe pagina sa de Facebook o premieră, transmiterea în direct în format full HD a meciului de liga 4 pe care îl va disputa sâmbătă 12 octombrie 2019 pe teren propriu cu AS. Filipeşti.
Transmisiunea se va realiza concomitent pe canalul de Youtube şi pe pagina de Facebook ale echipei Suporter FCM 1950 Bacău.
Transmisiune unicat prin complexitatea tehnică
Conform sursei citate, „Dacă până acum au mai fost realizate transmisiuni live de la meciurile de Liga a IV-a, ceea ce suntem pe cale să facem sâmbătă este unicat prin complexitatea tehnică. Meciul va fi urmărit de trei camere de luat vederi iar transmisiunea va semăna cu ceea ce putem vedea pe posturile TV. “E o premieră pentru noi, dar cred că şi pentru un meci de Liga a IV-a”, ne-a declarat reprezentantul firmei 2Blife Media SRL, cea care va realiza transmisiunea. “Deocamdată începem cu trei camere de luat vederi, dar în timp dorim să mărim numărul de camere. Am încheiat un parteneriat cu FCM 1950 Bacău pentru a transmite meciurile acestei echipe, nu numai pe cele de pe teren propriu. Sperăm să avem condiţiile tehnice să putem efectua cele mai bune transmisiuni în direct”.
Partida cu AS Filipeşti se va disputa sâmbătă, de la ora 11, la baza Green Club din cartierul Şerbăneşti.”
Locul 1 cu maximum de puncte după 7 etape
Echipa Suporter FCM 1950 Bacău este singura echipă din seria Bacău a ligii a 4-a băcăuană care după cele7 etape disputate până acum a obţinut maximum de puncte, având şi cea mai bună diferenţă de golaveraj (39 goluri marcate – 4 goluri primite).
Este de menţionat faptul că această echipă a fost înfiinţată în vara acestui an şi ca urmare a structurii competiţiei de fotbal organizate de AJF Bacău, echipa a fost înscrisă direct în liga 4.
Despre structura competiţiei de fotbal din judeţul Bacău puteţi citi în articolul Unde a dispărut Liga 5 din Bacău?
Meciul va fi arbitrat de Hanga Marian, Antal Damian şi Manasă Ioana-Maria, supervizaţi de observatorul Tănăselea Sorin.
Sursa foto: Pagina Facebook Suporter FCM 1950 Bacău.