Asociația Județeană de Fotbal Giurgiu organizează, în parteneriat cu Primăria Municipiului Giurgiu, „Cupa de Iarnă”, competiție ajunsă la cea de-a III-a ediție.Evenimentul va fi găzduit, și în acest an tot la Sala Polivalentă din Giurgiu. Competiția de fotbal în sală adresată echipelor din campionatul județean de fotbal, va debuta sâmbătă, 11 ianuarie 2020.
Participă numai echipele înscrise în campionatul (Liga 4 și Liga 5) organizat de Asociația Județeană de Fotbal Giurgiu.
„Ne-am gândit să organizăm și anul acesta „Cupa de iarnă”, o competiţie pentru echipele afiliate pentru a folosi eficient vacanţa de iarnă. Mă bucur că au răspuns prezent 16 echipe. Sper ca această competiţie să devină una tradiţională”, ne-a declarat prof. Florentin Barbu (foto), preşedinte AJF şi unul dintre organizatori.
Orice joc este disputat de două echipe altcătuite fiecare din maximum 6 jucători, din care unul va fi portar (5+1). Numărul maxim de jucători de rezervă este de 9, iar la următoarea etapă vor putea să fie trecuți alți jucători în raport, cu condiția să fie legitimați la echipa pentru care participă. Băncile de rezervă vor fi situate pe aceeași parte, la distanță egală față de linia mediană.
Un joc nu poate începe dacă una dintre echipe are mai puțin de patru jucători (3+1).