Corona, revansa cu 5 goluri in fata Cristianului
In perioada de iarna, pe langa galeria de jucatori de care beneficia, Buga, Constantinescu, Alupoaie, Leonte, Burlacu, Corona a mai facut cateva achizitii pentru a-si cristaliza si mai mult pozitia de favorita certa la promovare in liga a treia, prin aducerea mijlocasului Marian Cristescu, fost stegar si fost jucator la nivelul ligii I, precum si inregimentarea „neamtului ” Alin Damian, un jucator care a cochetat cu echipe de liga a III a si a II a, dar care are bifat si un debut la nivelul ligii I, atunci cand din postura de junior al lui FC Brasov i s-a oferit sansa afirmarii intr-un joc cu Otelul Galati.
Fostul golgheter al ligii a IV a, pe vremea cand evolua la SR Brasov, echipa suporterilor stegari, cu care a si reusit sa promoveze, a revenit cu o dubla in meciul revansei contra echipei Cristianului, cea care reusea o surpriza de proportii in debutul campionatului, invangand echipa brasoveana cu 1-0. Experienta lui Cristescu si talentul slefuit al lui Stancutu, precum si vivacitatea varfului Ivan, nimeni altul decat fiul fostului mare stegar Marian Ivan, o legenda brasoveana, au facut ca scorul final al intalnirii sa stabileasca o revansa clara, fara istoric, o manita care da de gandit competitorilor.
Brigada republicanului Ciorbea Robert, ajutat de Schiopet Claudiu si Paraschiv Alexandru, a avut o prestatie scriptica bine pusa la punct, cele 5 goluri marcate fiind cuprinse in carnetelul ajutator.
Coltea, prinde Aripi doar din min 50
Intr-un meci la Tarlungeni pe sinteticul propriului fief, celestii lui Liviu Nicolae au intalnit echipa Aripile Brasov, avand o prestatie per ansamblu buna, cu un inceput greoi in exprimare. In primele 28 de minute, singurele evidentiate, au fost pasele foarte bine trasate de catre portarul si capitanul gazdelor, Cauca Bogdan, spre jucatorii din atac Mircescu si Turcu. Minutul 28 a marcat descatusarea, pentru ca centrarea trimisa din lovitura de la colt, de catre experimentatul Pricop, revenit in fotbalul brasovean, dupa o pauza insemnata, si-a gasit finalitatea in lovitura de cap al lui Turcu, un atacant care marcheaza constant si isi intregeste zestrea de la meci la meci.
A doua repriza a capatat o alta forma, dupa ce manjii lui Liviu Nicolae au iesit de la cabine mult mai capacitati si mustruluiti de catre propriul profesor, un intransigent in ale meseriei si un perfectionist desavarsit. De la ritmul de tango, s-a trecut la un pressing agresiv si la o verticalizare accentuata spre poarta adversa, schimbarea de benzi dintre Pricop si Iordache, intrarea mijlocasilor Sava si Renta au creat spatii echipei gazda si au pus presiune permanenta, din aceste mutari venind golurile lui Iordache cu un sut imparabil din 20 de metri, penalty-ul magistral executat de Burlacu, dupa un fault comis asupra neobositului Iordache, golul percutantului Turcu care stabileste dubla partidei, dupa un pressing care a dat roade si bijuteria lui Pricop executata din banda dreapta cu stangul plasat in plasa laterala, dupa o interceptie a lui Renta si o pasa filtranta a lui Iordache. Experienta trioului care a impartit dreptatea la acest meci, format din Bacescu Mihai, Enciu Liviu si Butcaru Felix, l-a ajutat pe tanarul si talentatul arbitru Grosu Rares, sa isi indeplineasca misiunea.
La sfarsitul jocului, antrenorul Liviu Nicolae ganditor si preocupat de ceea ce va urma, a declarat: ” Începem campionatul asa cum ne-am propus cu o victorie, care sper sa ne dea incredere pentru ceea ce urmează.Felicit jucătorii pentru efortul depus. Ne pregătim pentru următorul joc, unde vom întâlni o echipă bună a campionatului.”
Sacele trece de fobia numita „Prejmer”
Echipa turului, a talentatului antrenor Ciprian Ursu, avea o misiune destul de grea la Prejmer, tinand cont de faptul ca prejmerenii le-au smuls in fief-ul sacelean din debutul campionatului, 2 puncte, actualilor lideri.
Delegarea unui membru reprezentativ al comisiei de arbitrii Brasov, in persoana lui Barbu Marian, un arbitru cu experienta meciurilor de liga 1, ajutat de asistentii Guran Mircea si Pepine Mirel, au dat tonul importantei acestui meci.
Incisivitatea rossonerilor care au mai pierdut din calitatea turului prin plecarea unor jucatori determinanti, dar si prin indepartarea unuia care a fost inima acestui club in persoana lui Auras Barbuta, au reusit sa se impuna pe terenul bine gestionat de Dani Toderascu, cel care reuseste si golul de onoare al gazdelor, prin dubla lui Nechita, si reusitele lui Munteanu si Linguraru.
Surpriza placuta a turului, Ciucas Tarlungeni, rapusa pe Tineretului
Antrenorul Vasile Tatarciuc, cel care a reusit sa revitalizeze echipa din Tarlungeni, prin prestatii meritorii, avea sa se deplaseze pe Tineretului, unde echipa intarita a stegarului Edi Gherghe isi desfasoara activitatea in acest retur de campionat.
Cu fratii Mitroi in pole position, unul din postura de antrenor, Ionut Mitroi si altul din postura de atacant incisiv cu experienta ligii a patra, Razvan Mitroi si cu cativa tineri jucatori de valoare, echipa ACS Steagu Rosu se anunta o nuca tare pentru competitoarele din aceasta stagiune.
Antrenorul Tatarciuc regreta la sfarsitul jocului, faptul ca atitudinea per ansamblu a jucatorilor a creat un disconfort in exprimarea cu care echipa sa ne-a obisnuit de-a lungul turului. Echilibrul jocului s-a mentinut aproape pe intreaga durata a partidei, brigada de arbitrii condusa de republicanul Mormeci Robert, ajutat de experienta lui Pavel Cojocaru si Mitarca Mihai, a avut de-a face cu situatii care le-au pus la contributie perspicacitatea si reactiile in anumite situatii. Penalty-ul acordat pe finalul meciului in favoarea echipei gazda, cel din care echipa stegara inscrie si reuseste sa stabileasca scorul final 3-2, reprezentand una din fazele care au condimentat acest joc.
Golurile acestei frumoase dispute au fost marcate de la gazde de revenirea lui Razvan Mitroi, cel care reuseste si o pasa de gol, Fogorasi si Gruea, pe cand de la oaspeti dubla lui Chereches nu a fost indeajuns pentru un rezultat favorabil.
La sfarsitul jocului, vizibil afectat, antrenorul Tarlungeniului, Vasile Tatarciuc, a declarat:
” Daca aveam atitudinea corecta puteam scoate un rezultat bun, insa din pacate nu am reusit sa-i fac sa inteleaga ca a inceput campionatul. Urmeaza un meci acasa, cu una dintre cele mai in forma echipe din campionat, Coltea Brasov, in fata careia sper sa facem un meci bun din care sa iesim castigatori.”
Zarnestiul incepe bine sub comanda lui Mihai Stere
O iarna grea peste care presedintele Bogdan Chritescu a trecut depunand o munca asidua de a construi un lot riguros sub comanda lui Mihai Stere, un fost mare fotbalist stegar, cu o carte de vizita impresionanta. Aducerea unor jucatori emblematici ca Mariean, atacant talentat cu experienta ligii a treia, reinventarea lui Stanislav, perpetuu capitan, inocularea experientei lui Portic si avantul tanarului Lascu, intregesc o reteta a succesului combinata cu calitatea lui Nicodim si a lui Dascalu.
Chiar daca scorul de 2-1 in favoarea zarnestenilor in fata celor de la Rupea, ar sugera echilibrul sub care s-a desfasurat partida, asistenta a surprins un joc bun al gazdelor cu multe oportunitati create si ratari la foc automat.
Insistenta echpei zarnestene a dat peste cap planurile zeitei Fortuna care a pastorit 87 de minute apararea celor de la Rupea, prin transformarea penalty-ului executat de Dascalu, dupa o decizie corecta a arbitrului intalnirii Urs Andrei, aflat aproape de faza.
La zestrea celor doua goluri ale zarnestenilor a mai contribuit si Caldarea, dupa ce echilibrul tabelei a fost stabilit de catre Flavius Ghita.
Brigada condusa de Urs Andrei, un tanar de valoare cu reale calitati, ajutat la cele doua linii de Lucaci Sergiu si Catarig Claudiu, a avut o prestatie meritorie pe tot parcursul jocului.
La Victoria, reverentele raman la Voila
Chiar daca echipa Viromet a inregistrat scorul fluviu al etapei invingand cu scorul de 10-0 echipa din Voila, prin golurile marcate de Budac (3), David (2), Croitoru, Colarez, M. Badaloi, D. Badaloi, A. Monea, recunoasterea si totodata plecaciunea se indreapta catre omul Mircea Suciu, cel care reuseste sa tina echipa Voila, resuscitand-o mereu atunci cand iti da impresia ca a murit. Arbitrii jocului delegati, au salutat si ei prezenta Voilei, in urmatoarea formula: Velea Eusebiu, Scortia Ioan si Radu Alexandru.
„Cetatea” a ramas necotropita
La Homorod, lucrurile par schimbate in bine dupa un retur in care rezultatele nu au ajutat echipa lui Lenghel. Cu o ofensiva care si-a pus amprenta asupra rezultatului, echipa homorodeana reuseste sa perforeze de 3 ori poarta celor de la Ghimbav prin D. Ganea, Barjan si G. Toma. La polul opus, golul de onoare a fost reusit de Ababei, sub stricta supraveghere a brigazii formata din Sandu Alexandru, Bortan Daniel si Nyaradi Albert.
Rezultatele etapei:
A.C.S. Prejmer – Precizia Săcele 1-4
Olimpic Zărneşti – Prietenii Rupea 2-1
C.S.M. Corona Braşov – Inter Cristian 5-0
Colţea Braşov – Aripile Braşov 5-0
A.C.S. Steagu Roşu Braşov – Ciucaş Tărlungeni 3-2
Chimia Oraşul Victoria – Olimpic Voila 10-0
Cetatea Homorod – Cetăţenii Ghimbav 3-1
ACSM Codlea şi AFC Hărman au stat.
Clasament:
1. Precizia Săcele 43p, 2. Corona Braşov 42p, 3. Colţea Braşov 40p.
Etapa viitoare propune cateva dueluri interesante, in care Coltea se deplaseaza la concitadina Ciucas Tarlungeni, intr-un meci de 1×2, Zarnestiul bate la poarta celor de la Codlea si spera sa isi intregeasca zestrea vaduvita din tur, Corona are o misiune grea pe terenul Harmanului, acolo unde cunoastem buna organizare a defensiva profesorului Bona, Sacele primeste vizita Cetatii Homorod, cea care a reusit o surpriza smulgand un egal in ultima etapa a turului la Tarlungeni, Cetatenii Ghimbav se dueleaza cu Viromet Victoria, Prietenii Rupea asteapta incisivitatea lui Dani Toderascu de la Prejmer, Steagu are o misiune facila in deplasarea de la Voila. De data aceasta cele care stau vor fi Aripile si Cristian.