După ce în iarnă la echipa de Liga a IV-a, Dunărea Giurgiu, au ajuns portarul Ionel Garce (CS Glina ), dar şi jucătorii, Alexandru Minculescu, Marian State, Alexandru Safta de la Victoria Adunații Copăceni, Bogdan Stoica, Rareș Samnson,Florin Datcu, Botea Marian, Manole Daniel, de la Argeșul Mihăilești, Oleg Bagrin, Teodor Perju și Petru Tacaci, toți trei din Republica Moldova, echipa giurgiuveană și-a completat lotul cu încă doi jucători. Astfel, începând din acest retur, sub comanda managerului general prof.Adonis Puiu se vor pregăti Drame Koko şi Ionuț Pană. Ambii vin la Giurgiu cu gândul la promovare.
Atacantul de 23 de ani Drame Koko (foto), din Mali, vine pe stadionul din Port, cu un obiectiv clar, acela de a se impune ca titular. Drame Koko, a jucat în selecţionata de juniori Under-19 din Mali.
Ionuț Pană, de 34 de ani a îmbracat tricoul unor echipe de liga 1 și 2, printre care Progresul București, Dinamo București și Săgeata Năvodari, dar a evoluat și în străinătate, în Arabia Saudită și în Elveția. Evoluează pe postul de mijlocaş central şi vine să pună umărul pentru promovarea echipei în Liga a III-a.