Sergiu Lung, unul dintre componenții echipei de fotbal virtual reprezentantă a județului Mureș, AFC Vulturii Târgu Mureș, a acceptat provocarea noastră de a ne răspunde la un interviu cu și despre fotbalul din iarbă și cel virtual. Iată și ce am reușit să aflăm din acest schimb de pase în interviul realizat!
Reporter : Bun găsit! Pentru început ne poți oferi câteva detalii despre tine ?
Sergiu Lung : Bună ziua! Numele meu este Lung Sergiu, am 36 ani, iar de profesie sunt inginer la o companie în Târgu Mureș.
Reporter: Cum a început pasiunea ta pentru fotbalul virtual și implicit cea pentru fotbalul din iarbă?
Sergiu Lung: Fotbalul în iarbă l-am început de la vârsta de 14 ani atunci când mi-am început junioratul la echipa ACS Mureșul Luduș unde am promovat foarte repede la echipa mare la care am pus umărul la promovarea acesteia în Liga a 3-a. Apoi a urmat o perioadă urâtă în ceea ce privește fotbalul și am fost nevoit să fac o pauză de aproape 5 ani din cauza unor probleme medicale. Pasiunea pentru fotbal însă am păstrat-o și cu ambiție am reușit să revin în liga a 4-a unde am îmbrăcat până la această vârstă tricoul unor echipe precum Mureșul Cuci și Gaz Metan Târgu Mureș. Pasiunea pentru fotbalul virtual o am de peste 20 de ani, încep de la începuturile jocului FIFA fiindca îmi aduc aminte că am început cu FIFA98.
Reporter: Ce așteptări ai de la această competiție?
Sergiu Lung : În această competiție eu sper în primul rând să ne distrăm și astfel să uităm de barierele sociale impuse de situația actuala din lume. Apoi, desigur mi-aș dori să facem o figură frumoasă și să ajungem în etapele superioare ale competiției și de ce nu, chiar să o câștigăm.
Reporter : În contextual social actual, cum îți păstrezi adrenalina pentru fotbal?
Sergiu Lung : Adrenalina pentru fotbal mi-o păstrez jucând acest superb joc și din când în când îmi place să rememorez meciurile și rezultatele mari obținute de naționala mare de fotbal a României, urmărind videoclipuri pe youtube și rețelele de socializare.
Reporter : În incheiere ai avea un mesaj pentru cei dragi, familie, prieteni sau chiar suporteri?
Sergiu Lung: Le urez tuturor multă sănătate și să se protejeze. Doresc să le transmit suporterilor că eu și băieții din cadrul AFC Vulturii Târgu Mureș ne vom da toată silința să facem o figură frumoasă și să nu îi dezamăgim. Hai Vulturii!

A consemnat Dragoș Puia